bocancii au rămas fără șireturi iar dezamăgirea se spânzură prin colțuri
buricul degetului simte peștera umedă
pereții necunoașterii
ființa geme
provoc cu lungimea piciorului vulcanul scuturat de tandrețe
e timpul să acoperi moartea cu răsuflări târzii
scuturând frunzele din pădurile sterpe
fii războinicul ce mă arde pe altarul demenței
dărâmă podurile pământului în lupta asta corp la corp
departe… de mirosul umanității, de fețe ce-anunță facturi neplătite
de mutra diavolului ce își rânjește colții de pe bancnotele omenirii
intră-n metroul scufundării
când mândria sparge întunericul
și țărmurile se schimbă la față
dacă nu mă omori tu
o fac eu
ce bine că nu trăim la bloc
.
elena mirca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu